Definita cuvantului fleșă
FLÉȘĂ s.f. 1. Acoperiș foarte înalt în formă de săgeată, folosit la turnurile monumentale. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrimă, constând din deplasarea energică a corpului spre înainte. ◊ Atac în fleșă = atac repede, ca săgeata. [< fr. flèche].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu fleșă
MANICHIURÍSTĂ s. f. lucrătoare specializată în manichiură. (< manichiură + -istă) Vezi definitia »
TÓBĂ, tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ Tobă de eșapament = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob. Vezi definitia »
MOMOÁȚĂ, momoațe, s. f. (Rar) Maimuță. – Din mom[iță]3 + suf. -oață. Vezi definitia »
ENCLÁVĂ s. f. 1. fragment de rocă de altă natură, înglobat în masa unei roci eruptive. 2. grup de populație străină, izolat în mijlocul masei indigene. 3. stat care nu are ieșire la mare. 4. teren închis sau cu acces dependent de altă proprietate. (< fr. enclave) Vezi definitia »
RIZÁCĂ, rizace, s. f. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu o coasă cu coada lungă, folosită pentru a tăia plantele care împotmolesc bălțile. 2. Unealtă folosită de pescari la tăierea frânghiilor cu care sunt fixate carmacele de pari. – Din ucr. rizak. Vezi definitia »