arsúră (arsúri), s. f. – 1. Incendiu. – 2. Faptul de a arde. – 3. Căldură, dogoare. – 4. Vînt cald. – 5. Coastă de munte unde s-a produs un incendiu. Lat. ārsūra (Pușcariu 130; REW 682; DAR); cf. it., prov., cat. arsura, v. fr. arsure, sp. asura (Corominas, I, 399). În parte, se află în concurență cu arșiță. Vezi definitia »

zăhátă (-te), s. f. – Îngrăditură de pari întrețesuți cu răchită și paie. – Var. zăhat. Rut. zahato, zagata (Candrea; Scriban). În Mold. Vezi definitia »

nădeálă, nădéli, s.f. (înv.) înnădire. Vezi definitia »

galibardină, galibardine s. f. v. galibardă. Vezi definitia »

arámă s. f. – 1. Cupru. – 2. Fel, soi; fire, natură. – Mr. aramă. Lat. *aramen, formă pop. asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Éléments, 61; Pușcariu 107; Candrea-Dens., 73; DAR; Rosetti, I, 65); cf. alb. rëm, it. rame (piem., engad. aram), fr. airain (‹ v. fr. arain), v. prov., cat. aram, v. sp. arambre, port. arame. Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei. Der. arăma, vb. (a arămi); arămar, s. m. (căldărar); arămărie, s. f. (căldărărie); arămeasă, s. f. (vas de aramă); arămi, vb. (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, s. f. (căldare de aramă), pe care DAR îl derivă de la bg., sb. aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din rom.; arămioară, s. f. (înv., monedă de aramă); arămiu, adj. (de culoarea aramei); arămos, adj. (bogat în cupru). Vezi definitia »