polobocár, polobocári, s.m. (reg.) dogar. Vezi definitia »

scârțár, scârțári, s.m. (pop. și fam.) 1. om zgârcit. 2. om de nimic. Vezi definitia »

VAGONETÁR s.m. Muncitor care lucrează la transportul materialelor cu vagonete în minele de cărbuni, de sare etc. [< vagonet + -ar, după fr. wagonnier]. Vezi definitia »

PRIMÁR, -Ă, primari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Inițial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanță, de bază. ◊ Învățământ primar = formă de învățământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline și care constituie primele patru clase ale scolii generale. Clasă primară (și substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Școală primară (și substantivat, f.) = școală de învățământ primar; curs primar; clădire în care se predă această formă de învățământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor frați și surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obține în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină și care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente și compuși chimici) Care are o singură valență satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S. m. Reprezentant al conducerii centrale în orașe și comune, cu atribuții administrative. [Var.: (II, pop.) primáre s. m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. primaire, maire. Vezi definitia »

VEXILÁR s. m. (ant.) 1. purtător al unui vexil¹ (1). 2. soldat roman care făcea parte dintr-o unitate cu vexil propriu. (< lat. vexillarius, fr. vexillaire) Vezi definitia »