CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Instrument auxiliar de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee. Vezi definitia »

banc de lucru în special în tâmplărie Vezi definitia »

adînc (-că), adj. – Profund. – Mr. adîncu, megl. dăncá (‹ adîncat). < Lat. ăduncus „concav” (Pușcariu 25; Candrea-Dens., 17; Tiktin), cf. sp. adunco. Se pleacă în general de la var. vulg. ădancus (REW 144; DAR; Rosetti, I, 161), pentru a se explica apariția lui î; Candrea-Dens. o explică prin formele în care u era aton. Fără să fie imposibile, ambele supoziții sînt inutile, căci rezultatul lui ăduncus este normal să fie adînc, cf. longo › lîngă, sunt › sînt. Adînc, s. n. (adîncime); adînca (var. adînci), vb. (a adînci); adîncătură, s. f. (adîncitură); adîncime, s. f.; adîncit, adj. (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, vb., înv., a fost înlocuit prin adînci, datorită conjug. incoative, care pare cea mai adecvată sensului lui adîncesc. Vezi definitia »

CLONC, (1) interj., (2) clóncuri, s. n. ~ (cf. cloc) Vezi definitia »

HODORÓNC-TRÓNC interj. Exclamație folosită când cineva face un lucru nepotrivit, neașteptat sau când spune o vorbă deplasată. – Hodoronc + tronc. Vezi definitia »