CARCÁSĂ s.f. 1. (Parte a unui) sistem osos al unui animal. 2. Cadru, osatură, schelet (al unei mașini, al unei construcții etc.). [< fr. carcasse, cf. rus. karkas]. Vezi definitia »

SCHÉLĂ, schele, s. f. 1. Construcție auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime; eșafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. 3. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de țiței. ♦ Fiecare dintre sondele care alcătuiesc această unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). 5. (Înv. și reg.) Târg; piață de mărfuri. – Din scr. skela, bg. skelja. Vezi definitia »

ȘOLDORÁRIȚĂ s. f. (Reg.) Durere de șolduri. – Din șolduri (pl. lui șold) + suf. -ariță. Vezi definitia »

stânéică, stânéici, s.f. (reg.) loc unde a fost odată o stână; stăuliște, stânișoară, stâniște. Vezi definitia »

BLOCDIAGRÁMĂ (‹ fr., germ.) s. f. Reprezentarea în relief la scară mică a unui terit. care redă atît suprafața terenului cît și structura sa geologică. Introdusă în cercetare de geomorfologul american W.M. Davis; indicațiile pentru construirea ei au fost date de A. Lobeck (1924). Vezi definitia »