LAMARCKÍSM s. n. teorie care explică evoluția filogenetică a organismelor prin influența condițiilor de mediu, a variabilității acestora și a moștenirii caracterelor dobândite. (< fr. lamarckime) Vezi definitia »

DESCRIPTIVÍSM s. n. 1. manierism literar care acordă o importanță exagerată amănuntelor descriptive, nesugestive. ◊ sistem de critică literară care, în loc de a se pronunța asupra semnificațiilor și valorii operelor, se mărginește la o descriere a acestora. 2. curent în structuralismul lingvistic american care folosește metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal și fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice. (< descriptiv + -ism) Vezi definitia »

COMPLEMENTARÍSM s. n. teză fundamentală a empirismului logic, constând în asocierea, în cadrul aceleiași concepții, a două metafizici tradiționale în istoria gnoseologiei, empirismul și logicismul, prin reducerea fenomenului la percepții și a esenței la termenul în/prin care se formează noțiunea. (< fr. complémentarisme) Vezi definitia »

RETROGNATÍSM s. n. Conformație a feței caracterizată prin poziția posterioară a bărbiei față de frunte, datorată unei insuficiente dezvoltări a mandibulei. – Din fr. rétrognatisme. Vezi definitia »

IMPRESIONÍSM s. n. Mișcare artistică apărută în a doua jumătate a sec. XIX, caracterizată prin renunțarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur spre a reda cât mai sugestiv lumina (în pictură), prin modelarea fragmentară a suprafețelor (în sculptură), printr-o mare libertate a formelor, lărgirea cadrului tonal și subiectivitatea coloritului (în muzică), prin tendința de a reda impresii fugitive, și cele mai intime nuanțe personale (în literatură). [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnisme. Vezi definitia »