PERMANÉNȚĂ s. f. însușire a unui lucru, a unei acțiuni etc. de a fi permanent(ă). ♦ în ~ = permanent, continuu. ◊ birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. (< fr. permanence) Vezi definitia »

MÓSTRĂ, mostre, s. n. 1. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi își expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra. Vezi definitia »

NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = grup de obiecte mărunte, neînsuflețite, de uz curent (fructe, flori, vânat etc.), natură statică; p. ext. pictură care înfățișează un astfel de grup. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezulta din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur. Vezi definitia »

PARABÚCLĂ, parabucle, s. f. (Mar.) Parâmă folosită pentru ridicarea unui scondru pe punte. – Para¹- + buclă. Vezi definitia »

LÉPRĂ, (2) lepre, s. f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil specific și caracterizată prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macină, subminează; racilă, plagă. 2. Fig. Om lipsit de conștiință, de caracter, fără scrupule. – Din ngr. lepra. Vezi definitia »