Definita cuvantului așterne
așterné (aștérn, așternút), vb. – 1. A întinde, a extinde, a expune. – 2. A pune pe hîrtie, a scrie. – 3. A acoperi. – 4. A da jos, a trînti. – 5. (Refl.) A fugi în goana mare (se construiește cu dat.). – 6. (Refl.) A-și petrece timpul cu cineva. – 7. A face patul. – Mr. așternu, aștearnire, megl. ștern, șterniri, istr. (a)șternu. Lat. asternĕre (Cipariu, Gram., 107; Pușcariu 151; Candrea-Dens., 105; REW 8248; DAR); cf. alb. stron, piem. sterni „a pava”, tess. sterni „a întinde paie pe jos vitelor”, sard. isterriri „a desface snopii”, engad. sterner. – Der. așternut, s. n. (lenjerie de pat; pat).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu așterne
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus. Vezi definitia »
EVAZIÚNE s.f. 1. Evaziune fiscală = sustragere de la obligațiile fiscale. 2. (Rar) Evadare. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. évasion, lat. evasio]. Vezi definitia »
ménghine (-ni), s. f. – Unealtă de strîns. – Var. minghine(a), menghene(a). Mr. menghine. Tc. mengene, din ngr. μάγγανον (Șeineanu, II, 256; Meyer, Türk. St., I, 48; Berneker, II, 16; Vasmer, Gr., 96), cf. ngr. μεγγενες, alb., bg., sb. mengene. Cf. mangan. Vezi definitia »
ORÍGINE s.f. 1. Obârșie; început; izvor. 2. Faptul de a se trage dintr-o familie, dintr-un popor etc.; apartenența prin naștere la o anumită familie, un grup social, o națiune etc. 3. (Mat.) Punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). [< lat. origo, originis, cf. fr., it. origine]. Vezi definitia »
MICROINSTRUCȚIÚNE s. f. (inform.) instrucțiune corespunzând unui nivel de program elementar. (< engl. microinstruction) Vezi definitia »