MONOCÓRD, -Ă, monocorde, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord. Vezi definitia »

MULÁRD s.m. Specie de rață hibridă, obținută prin încrucișarea dintre masculul din rasa de rață leșească și femela din rasa comună. [< fr. mulard]. Vezi definitia »

POLITICÁRD s. m. cel care face o politică personală lipsită de valoare și se complace în intrigi; adept al unei politici neprincipiale. (< fr. politicard) Vezi definitia »

KURD, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Turcia, Iran, Irak și alte țări învecinate. ◊ (s. f.) limbă turcă vorbită de kurzi. (< fr. kurde) Vezi definitia »

MONOCÓRD, -Ă I. adj. 1. (despre instrumente muzicale) cu o singură coardă. 2. (fig.; despre opere literare, artistice) monoton, uniform. II. s. n. vechi instrument cu o singură coardă, pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor și a acorda alte instrumente. (< fr. monocorde, lat. monochordum /II/ germ. Monochord) Vezi definitia »