INSTRUMÉNT s. n. 1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operație. ◊ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoană, lucru de care se folosește cineva pentru a îndeplini o acțiune, a atinge un scop. ♦ ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internațional. 4. ~ gramatical = cuvânt cu funcție exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepozițiile, conjuncțiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum) Vezi definitia »

IZOLÁNT, -Ă, izolanți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izolează (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limbă izolantă = limbă care nu are afixe și în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant. Vezi definitia »

VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus. Vezi definitia »

ABSTINÉNT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune anumite restricții. – Fr. abstinent (lat. lit. abstinens, -ntis). Vezi definitia »

SEMIADERÉNT, -Ă adj. Care nu aderă, nu se prinde bine de ceva. [Pron. -mi-a-. / < semi- + aderent]. Vezi definitia »