PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe). Vezi definitia »

tígvă (-ve), s. f. – Dovleac, bostan (Lagenaria vulgaris). – 2. Vas făcut dintr-un bostan gol. – 3. Bidon, ploscă. – 4. Cap, devlă. – 5. Hîrcă, craniu. – Var. tidvă, titvă, tivgă, tivdă, tiugă. Sl. tyky „tigvă” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 409; Tiktin; Iordan, BL, VIII, 123; Petrovici, Dacor., X, 35), cf. sl. tykvi, bg., sb. tikva, pol. tykwa, rus. tykva (Vasmer, III, 160). Tigvă și tivgă circulă în principal în Munt., tidvă și tidvá în Mold., tiugă în Olt. De la această ultimă var. ar putea fi un dublet teucă (var. teică), s. f. (vas de lemn, ciutură; albie, canal; canal mic la moara de făină), insuficient explicat de Tiktin (de la tei), de Diculescu, Elementele, 468 (din gr. τεῦχος „instrument, covată”) și de Scriban (din tc. tekne); cf. teaucă, s. f. (cotei; vorbăreț), explicabil semantic plecînd de la zgomotul produs de apa morii sau mai precis de titirezul ei. Nu este clară legătura cu treucă, var. de la teucă? Vezi definitia »

CĂTUȘĂ brățară, fiară, legătură, mănușă, sigiliu, verighetă. Vezi definitia »

crátiță (crátițe), s. f. – 1. Vas de bucătărie de gătit. – 2. (Arg.) Slujnică. Origine necunoscută. Pare a fi cuvînt sl. Candrea și Scriban îl pun în legătură cu bg. kratičĭka „puțin înalt”, sb. kratica „scurtare”, cratița fiind un vas scund. După Meyer 129, din sl. gratičĭka „grație”. Vezi definitia »

ALBANÍSTICĂ s. f. Studiu al limbii, culturii și civilizației albaneze. – Din germ. Albanistik. Vezi definitia »