cúlme (cúlmi), s. f. – 1. Vîrf, creastă. – 2. Coamă, linie de intersecție a două versante de acoperiș. – 3. Prăjină orizontală în casele țărănești, de care se atîrnă haine. – 4. Culme, apogeu. – 5. Desăvîrșire, perfecțiune. – 6. Cruce de ramă, la stupi. – 7. Pînză țesută în casă pentru împodobirea interiorului. – Mr. culme, megl. culmi. Lat. culmen (Diez, I, 133; Pușcariu 437; Candrea-Dens., 431; REW 2376; DAR); probabil prin intermediul unei forme *culmis; cf. alb. kuljm (Meyer 213; Philippide, II, 639), it. (sp.) colmo, fr. comble, sp. cumbre, port. (gal.) cume. – Der. culmiș, s. n. (culme); culminăriță, s. f. (pînză de casă pentru mobile), care pare să reprezinte un *culminaria (Candrea-Dens., 432; DAR). – Der. neol. culmina, vb., din fr.; culminant, adj.; culminație, s. f. Vezi definitia »

PLASMODÉSME s.f.pl. (Bot.) Firișoare microscopice de protoplasmă. [< fr. plasmodesmes, cf. gr. plasma – formație, desma – legătură]. Vezi definitia »

pașíme s.f. (înv.) mulțime, grup de pași. Vezi definitia »

CĂTĂNÍME, cătănimi, s. f. (Reg.) Mulțime de cătane. – Cătană + suf. -ime. Vezi definitia »

a o duce ca vai de lume expr. a avea o situație materială precară. Vezi definitia »