pieptărár, pieptărári, s.m. (reg.) cojocar. Vezi definitia »

TRIPOLÁR, -Ă adj. (despre rețele, circuite electrice) cu trei borne de acces; cu trei poli. (< fr. tripolaire) Vezi definitia »

COLEGATÁR, -Ă s. m. f. care moștenește împreună cu alții o avere lăsată prin testament. (< fr. colégataire) Vezi definitia »

pescár (pescári), s. m. – 1. Cel care pescuiește. – 2. Negustor de pește. – 3. Pescăruș (Larus). – Var. păscar. – Mr. piscar. Din pește, prin intermediul unei var. teoretice *pescu, ca pescos, pescui, cu suf. de agent -ar. În general se admite că e reprezentantul direct al lat. piscārius (Pușcariu 1299; Candrea-Dens., 1368; REW 6527), cf. port. peixeiro; dar chiar și așa, fonetismul arată o apropiere de pește. Influența sl. rybarĭ „pescar” (Tiktin) nu constituie o ipoteză utilă. – Der. pescărel (var. pescăraș), s. m. (pescăruș); pescăruș, s. m. (alcion, martin, Alcedo ispida; păsări acvatice, Cinclus aquaticus; Sterna, Hydrochelidon nigra); pescărească, s. f. (vînzătoare de pește, femeie care pescuiește); pescăresc, adj. (de pescar, al pescarului); pescărește, adv. (ca pescarii); pescărie, s. f. (pescuit; loc de pescuit; magazin de pește; Arg., curtare; Arg., codoșlîc, tăinuire); pescări, vb. (a face oficiul de pescar sau de vînzător de pește; Arg., a curta); pescărime, s. f. (banc de pește; mulțime de pescari), rar; pescărit, s. n. (pescuire; vînzare de pești). – Cf. pește. Vezi definitia »

PLACENTÁR, -Ă, placentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține placentei (1), privitor la placentă. 2. S. n. (La pl.), Subclasă de mamifere care cuprinde animale cu placentă; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. placentaire. Vezi definitia »