falángă (fălắngi), s. f. – 1. Sul de lemn în care legau condamnații care erau bătuți la tălpi; era pedeapsa aplicată în vechime și elevilor la școală, desființată înainte de 1850. – 2. Bătaie. – Var. (înv.) falagă. Mr. falangu, megl. fálăgă. Ngr. φάλαγγας (Lokotsch 578), cf. tc. falaka (de unde var.), bg. falaga (› megl.). Este dublet de la falangă, s. f. (os de la degete), din gr. φάλαγξ, prin intermediul lat. phalanga, fr. phalange, și al lui parîngă. – Der. falanster, s. n., din fr. phalanstère; falansterian, adj. Vezi definitia »

pútă s.f. (înv.) izvor. Vezi definitia »

PSILOFÍTĂ, psilofite, s. f. Plantă critpogamă cu tulpinile ramificate dihotomic, care se înmulțește prin spori. – Din fr. psilophyton. Vezi definitia »

MÍNIMĂ, minime, s.f. – V. Vezi definitia »

BIODÉRMĂ s. f. totalitatea organismelor din biocenoza unei ape care trăiesc pe plante acvatice sau pe tegumentul animalelor. (< fr. bioderme) Vezi definitia »