Definita cuvantului atinge
atínge (atíng, atíns), vb. – 1. A lua contact direct, ușor, cu un lucru sau o suprafață, a pune mîna. – 2. A freca, a fi în contact. – 3. A ajunge pînă la... – 4. (Arg.) a lua în stăpînire, a-și însuși; a înhăța. – 5. A veni în contact în mod neplăcut, a dăuna, a leza. – 6. A mișca, a emoționa, a înduioșa. – 7. A răni, a produce leziuni. – 8. (Arg.) A bate, a cîrpi. – 9. A pomeni, a aminti, a face aluzie la ceva. – 10. A se referi, a fi în legătură. – 11. (Arg.) A avea legături cu o femeie. Lat. attingĕre (Pușcariu 161; Candrea-Dens., 108; REW 768; DAR); cf. it. attingere, v. prov. atenher, față de lat. *attangĕre › fr. atteindre, cat. atanyer, astur. atanguer. – Der. atingător, adj. (care atinge; jignitor; relativ la; sensibil; emoționant); atinsătură, s. f. (înv., contact); atinsură, s. f. (înv., contact).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu atinge
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere. Vezi definitia »
SPORÁNGE s. m. organ în formă de sac în care se formează și se dezvoltă sporii la plantele criptogame. (< fr. sporange) Vezi definitia »
înțelége (înțelég, înțelés), vb. – 1. A-și face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaște, a-și da seama de ceva. – 3. A afla, a ști. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a conviețui în bună invoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în vedere. – Mr. nțăleg, megl. anțileg, istr. anțeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere și comprehendere. – Der. neînțeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înțeles); înțeles, s. n. (sens; semnificație; motiv; rațiune); subînțelege, vb. (a presupune, a fi înțeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înțelegere, s. f. (acord; învoială, comuniune de idei; rațiune, inteligență, pătrundere, facultatea de a înțelege; cunoaștere, sens, semnificație); neînțelegere, s. f. (dezacord; conflict); înțeleguț, adj. (înv., știut, cunoscut); înțeleguț, s. n. (înv., cunoaștere, inteligență); înțelegător, adj. (inteligent; care are înțelegere); neînțelegător, adj. (lipsit de înțelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligență, s. f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînțeles, s. n., pe baza fr. sous-entendu. Înțelepciune, s. f., (știință, capacitate de înțelegere, chibzuință, prudență; cunoaștere, știință, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, așezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înțeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînțelept, adj. (imprudent, nebun); înțelepțesc, adj. (înțelept, chibzuit); înțelepțește, adv. (cu înțelepciune); neînțelepțește, adv. (în chip imprudent); înțelepți, vb. (a cuminți, a face chibzuit); înțelepție, s. f. (înțelepciune, judecată, chibzuință); preaînțelept, adj. (înțelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînțelepciune, s. f. (înv., înțelepciune), pe baza sl. premadrosti. Vezi definitia »
MÍNGE, mingi, s. f. 1. Obiect sferic (rar ovoidal), de diverse dimensiuni și greutăți, confecționat din cauciuc, piele, celuloid, material plastic etc. (umplut cu aer), care se folosește în diferite jocuri (sportive), în gimnastica medicală etc.; balon (1). 2. Joc cu mingea (1). [Var.: míngie s. f.] – Cf. sl. mêč. Vezi definitia »
RECÚRGE vb. intr. a apela la cineva sau la ceva; a face uz de... (după fr. recourir) Vezi definitia »