mirá (mír, mirát), vb. refl. – 1. (Trans.) A vedea de, a avea grijă. – 2. (Înv.) A considera, a se îndoi, a crede, a socoti. – 3. A fi uimit, a se minuna. – Var. (Mold.) miera. Mr. mir, mirare, megl. m(ń)ir, m(ń)irari, istr. mir. Lat. mirāre, formă vulgară în loc de mirāri (Pușcariu 1094; Candrea-Dens., 1137; REW 5603), cf. it. mirare, prov., cat., sp., port. mirar, fr. mirer, alb. mërej (Philippide, II, 648). Ipoteza după care forma reflexivă din rom. se datorează unei încrucișări cu sl. čuditi se (Pușcariu, Lr., 277) este inutilă, cf. sp. admirarse. Explicația lui miera pornind de la un lat. *meror (Graur, BL, V, 70) este dubioasă. – Der. mir, s. n. (rar, uimire, mirare); miraz, s. n. (Olt., Trans., mirare, uimire), probabil datorită confuziei cu miraz „moștenire”; mirăzenie, s. f. (Trans., mirare, uimire). Vezi definitia »

ABHORÁ vb. I. tr. (Rar) A avea dezgust, aversiune, ură față de ceva sau față de cineva. [< fr. abhorrer, cf. lat. abhorrere]. Vezi definitia »

lovitura Vezi definitia »

ASOCIAȚIA GENERALĂ A LUCRĂTORILOR DIN TIMIȘOARA, prima organizație muncitorească cu caracter politic din România. Creată în 1868, a avut strînse legături cu Internaționala I. Dizolvată în 1872. Vezi definitia »

ANGÓRA s. f. inv. specii de animale (pisici, iepuri, capre) cu păr lung și mătăsos; părul acestor animale, folosit în industria textilă. (< fr. angora) Vezi definitia »