Definita cuvantului muzică
MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu muzică
podhorniță (podhórnițe), s. f. – Stinghie inferioară la jug. – Var. pohorniță, pohodnicioară, pohornicioară. Probabil dintr-un rut. *podhorlica, din pod „sub” și horlo „gît” (Scriban). Legătura cu sl. pohoditi „a circula” (Tiktin) este mai puțin sigură. În Mold. Vezi definitia »
HESPERÍDĂ s.f. Fruct cărnos asemănător cu baca (cum are portocalul, lămâiul etc.). [< fr. hespéridés, cf. Hesperide – nimfe care păzeau grădina cu mere de aur dăruite de Geea Herei la nunta acesteia cu Zeus]. Vezi definitia »
AÚSTRICĂ adj. (GEOL.) Faza ~ = fază tectogenetică a ciclului geotectonic alpin, petrecută spre sfîrșitul Cretacicului, manifestînd o intensitate deosebită în aria alpino-carpatică. Pe terit. României, a condus la formarea primelor generații de structuri tectonice în Carpați. Vezi definitia »
CONVERGÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a converge. ♦ teoria ~ței = teorie burgheză care preconizează evoluția celor două sisteme social-economice și politice, socialismul și capitalismul, spre un tip comun de societate, fără a fi nevoie de revoluția socială. 2. proprietate a unui fascicul de radiații de a-și micșora secțiunea, concentrându-se într-un singur punct. ◊ însușire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente în fascicule convergente. 3. (mat.) proprietate a unui șir și a unei serii de a fi convergente. 4. (biol.) apariție, în cursul evoluției, a unor caractere structurale sau funcționale aparent similare la specii înrudite, datorită adaptării la aceleași condiții de viață. (< fr. convergence) Vezi definitia »
PITÍCĂ, pitice, s.f. – V. pitic2 (3) [DEX'98] Vezi definitia »