FONOCARDIOGRÁMĂ s.f. Înregistrare grafică obținută la fonocardiograf. [Pron. -di-o-. / < fr. phonocardiogramme]. Vezi definitia »

túfă (-fe), s. f. – 1. Arbust, grup de lăstari. – 2. Mărăciniș, tufiș de mure, hățiș. – 3. Alun. – 4. Plantă (Quercus pubescens). – 5. Nimic, absență, lipsă de. – Mr. tufă, megl. tufcă. Lat. tufa, cf. ngr. τύφη (Pușcariu 1769; Philippide, II, 656; REW 8973), v. germ. thûfas (Pușcariu, Lr., 273); cf. alb. tufë, ngr. τοῦφα (ar putea proveni din rom.), sard. tuvu, fr. touffe. Legătura dintre alb. și gotic (Jokl, Festchrift 57 Versamml. dt. Philologen, 1929) este extrem de improbabilâ. Ultimul sens nu este clar; și explicația lui Tiktin, bazată pe gr. τῦφος, cf. it. tuf(f)o, sp. tufo, pare insuficientă. Poate este o reducere a lui tuflă, cf. tufli. Der. stuf, s. n. (trestie, Phragmites communis; mănunchi, smoc, hățiș, mărăciniș; încîlcitură, claie, păr dezordonat), cu s- expresiv (după Cihac, II, 378, din sl. žukŭ „pipirig”, după Roesler 566, din gr. τύφη; după Candrea, din același cuvînt gr. contaminat cu lat. stypa); tufan, s. m. (plante, Quercus pubescens, Q. pedunculata; trunchi, par); (s)tufar, s. m. (arbust; mărăciniș); tufănică (var. tufănea), s. f. (crizantemă, Chrysanthemum indicum; C. sinense); tufărie, s. f. (trestiiș; claie de păr; hălăciugă); tufăriș, s. n. (pădurice, desiș); stufăriș, s. n. (trestiiș); (s)tufiș, s. n. (mărăciniș, hățiș); (s)tufos, adj. (foios, des; încîlcit); stufui, vb. (a pune lese la); întufoșa, vb. refl. (a crește ramurile, a se dezvolta un copas sau un arbust). – Din rom. pare să provină ngr. τοῦφα (Murnu 44; după Meyer, Neugr. St., IV, 66, din lat.), bg. tufa (Romanski 130; Capidan, Raporturile, 213), și poate alb. tufë. Vezi definitia »

NARCÓZĂ s.f. Anestezie generală profundă, cu somn lipsit de reflexe, provocată de un narcotic și practicată mai ales în operații. [< fr. narcose, cf. gr. narkosis – toropeală]. Vezi definitia »

VIZÉTĂ, vizete, s. f. Deschidere mică (circulară) făcută într-o ușă pentru a permite cuiva să vadă în exterior (sau în interior); vizieră (2); vizor. – Cf. vizor. Vezi definitia »

CAMELÓTĂ, camelote, s. f. (Rar) Lucru de cârpaci; marfă proastă. – Din fr. camelote. Vezi definitia »