MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. Vezi definitia »

ghizlúc (-curi), s. n. – Costum bărbătesc. Tc. ǵuzlük (Șeineanu, II, 187). Vezi definitia »

FERNAMBÚC s. n. lemn de Brazilia de culoare roșiatică, folosit la fabricarea arcușurilor. (< germ. Fernambuk/holz/) Vezi definitia »

fluștúc (-curi), s. n. – Gustare, mezelic. – Var. frușt(i)uc. Germ. Frühstück, poate prin intermediul mag. frustuk (Borcea 188; Gáldi, Dict. 176); însă filiera acesta nu este o ipoteză necesară. Cf. și cr. frustuk. Cf. ștuc. Vezi definitia »

BUTÚC, butuci, s. m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean, buturugă. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu mai poată mișca; a lega cobză, a lega fedeleș. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților. 2. Fig. Om prost și necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viței de vie (de la pământ până la punctul de ramificație). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore și în care sunt înfipte spițe (la roți), pale (la elice) etc. Butucul roții. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaților și prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de țesut. – Et. nec. Vezi definitia »