BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un element al naturii, o calamitate etc.; fig. despre griji, necazuri; la pers. 3) A se abate cu furie, aducând pagube, a face ravagii. ♦ Tranz. Viscolul bântuie satele. 2. Tranz. (Înv., despre oameni) A pustii, a devasta; fig. a asupri, a oprima. – Magh. bántani. Vezi definitia »

a nu-și vedea lungul nasului expr. 1. a nu-și da seama de ce e în stare să facă cu propriile puteri. 2. a fi îngâmfat / infatuat; a fi obraznic. Vezi definitia »

CLĂCUÍ, clăcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A clăcăși. – Clacă + suf. -ui. Vezi definitia »

paștealuí vb. IV (reg.) a înjura de paști; a paști, a păștui. Vezi definitia »

șpontuí, șpontuiésc, vb. IV (reg.; despre tablele unei plute) a îmbina cu ajutorul șponturilor tablelor plutelor. Vezi definitia »