DOMINÁNT, -Ă I. adj. care domină; preponderent. ◊ specific, caracteristic; dominator. II. s. f. 1. parte, trăsătură caracteristică, fundamentală. ◊ nuanță coloristică sau culoare în exces într-o imagine cinematografică, un diapozitiv sau o fotografie în culori. 2. (muz.) treapta a cincea a unei game diatomice; acord pe această treaptă. 3. focar de excitație puternică, precumpănitor la un moment dat, în activitatea nervoasă superioară. 4. (biol.; despre un taxon) cu cel mai mare număr de indivizi dintr-o fito- sau zoocenoză. (< fr. dominant) Vezi definitia »

PROTUBERÁNT, -Ă, protuberanți, -te, adj. Care constituie o protuberanță. – Din fr. protubérant. Vezi definitia »

absínt s. n. 1. plantă amară și aromatică, cu esență toxică; pelin. 2. băutură alcoolică, tare, verzuie, preparată din absint (1). (< fr. absinthe, lat. absinthium) Vezi definitia »

ENJAMBEMÉNT s. n. ingambament. (< fr. enjambement) Vezi definitia »

ANCOMBRAMÉNT s. n. 1. (rar) afluență de oameni, materiale sau obiecte, care împiedică trecerea; îmbulzeală. 2. (tehn.) spațiu ocupat de un obiect. (< fr. encombrement) Vezi definitia »