cútă (cúte), s. f. – 1. Pliu, îndoitură. – 2. Zbîrcitură, încrețitură, rid. – 3. Pungă sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucată tăiată. Origine incertă. Pare a fi vorba de lat. cŭtem „piele” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Pușcariu 469; Lausberg 42; cf. părerea contrară la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestătură, incizie”. Cealaltă explicație, bazată pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingătoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu îl cunoaștem, și care ar putea proveni din rom., dacă este cuvînt atît de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a îndoi, a face cute). Vezi definitia »

ASÍZĂ, asize, s. f. Fiecare dintre straturile orizontale de cărămidă, piatră etc., care alcătuiesc zidăria unei construcții. – Din fr. assise Vezi definitia »

MÁGMĂ s.f. 1. Masă lichidă din interiorul Pământului prin întărirea căreia se formează rocile eruptive. 2. (Med.) Masă gelatinoasă rezultată din necrozarea sau topirea unor țesuturi. [< fr. magma, cf. gr. magma – pastă]. Vezi definitia »

ANTÉNĂ, antene, s. f. (Adesea fig.) 1. Fiecare dintre cele două firișoare mobile care se află la capul insectelor, crustaceelor și miriapodelor, și care servește ca organ de simț. 2. Conductă sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formează un circuit electric (folosit în radiocomunicații). 3. Bară lungă și mobilă prinsă transversal de catarg, spre a ține o parte din pânzele unei corăbii. – Fr. antenne (lat. lit. antenna). Vezi definitia »

valínă s. f., g.-d. art. valínei Vezi definitia »