RIST s. n. Căpută (2.) ◊ (Mai ales în expr.) A trage (în minge), a șuta, a lovi (mingea) etc. cu ristul. (cf. germ. Rist = partea de deasupra labei piciorului < v. germ. de sus *rist < *wrist; cf. engl. wrist = încheietura mâinii < germanic. *wrihsti- < indoeurop. *urikst- = centru de rotație < din răd. *uer- = a învârti, a azvârli) [et. WDW] Vezi definitia »

ORTOGRAFÍST, -Ă s. m. f. specialist în ortografie; creator de sistem ortografic. (< ortografie + -ist) Vezi definitia »

TERMINÍST, -Ă s.m. și f. Nominalist. [Cf. it. terminista]. Vezi definitia »

EPIFENOMENÍST, -Ă adj. Referitor la epifenomenism. // s.m. și f. Adept al epifenomenismului. [< fr. épiphénoméniste, var. epifenomenalist, -ă]. Vezi definitia »

TELEGRAFÍST, -Ă s.m. și f. Cel care face serviciu la un post de telegraf. [< fr. télégraphiste]. Vezi definitia »