belciúg (belciúge), s. n. – 1. Verigă. – 2. (Înv.) Inel. – Mr. bilciugă, megl. bilțug. Sl. belŭčugŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 53; Türk, I, 263; Cihac); cf. bg. belčjug, v. sb. bĕlĭčugĭ, sb. biòčug, beòčug, „verigă de ușă”, rus. belčug. Totuși, cuvîntul nu este sl., ci tc., cf. Berneker 48. Cuvîntul mr. se explică prin contaminare cu tc. bilezik „brățară” › rom. belezic (Șeineanu, II, 46), care a circulat, de asemenea, deși puțin, cf. alb. beljezik, bg. belezik. Vezi definitia »

INSECTIFÚG, -Ă, insectifugi, -ge, adj., s. n. 1. Adj. Care îndepărtează, care gonește insectele. 2. S. n. Substanță chimică care, prin mirosul, gustul, culoarea sau altă proprietate a ei, îndepărtează insectele dăunătoare. – Din fr. insectifuge. Vezi definitia »

PILÚG, piluge, s. n. (Reg.) Pisălog (1). ◊ Expr. (Fam.) A tunde (pe cineva) pilug = a tunde (pe cineva) până la piele. [Var.: chilúg s. n.] – Cf. piuă. Vezi definitia »

clăpăúg (clăpăúgă), adj. – Care are urechile mari și căzute. Pol., rut. klapauchy, din germ. klappohrig (Cihac, II, 60; Loewe 24). Vezi definitia »

tulúg, tulúgi, s.m. (reg.) strujan, cotor de porumb, cocean. Vezi definitia »