Definita cuvantului bală
bálă (bále), s. f. – 1. Vietate, lighioană. – 2. Monstru, fiară. Probabil contracție de la boală, care se folosește curent în limba populară, ca termen depreciativ, aplicat mai ales vitelor. Primul său sens trebuie să fi fost, ca în boală, cel de „lighioană primejdioasă” sau „calamitate”. Accepția de „monstru”, care apare exclusiv în dicționare, este numai secundară și artificială, datorită asocierii instinctive cu balaur. În acest sens se folosește mai ales în literatura scrisă: uzul popular (cf. în DAR; o bală de cîine, o bală de copil, du-te’n bală, mînca-te-ar balele; în Candrea; o bală de ibovnică) se identifică perfect cu cel al lui boală. După altă ipoteză, este vorba de lat. bellua (Tiktin; REW 1026; Philippide, II, 633; Pascu, Arch. Rom., VI, 224), cf. alb. boljë, „dragon”, it. belva „fiară”; dar această explicație prezintă dificultăți fonetice. Hasdeu 2374, urmat de DAR, se gîndea la o formație modernă, pe baza lui bale, și o lega cu credința populară legată de balele dracului. În sfîrșit, Scriban pleacă de la lat. pop. billa „animal de tracțiune”.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bală
FURÚRĂ s. f. 1. placă de lemn sau de metal destinată umplerii golurilor dintre elementele de construcție. 2. blană din mai multe piei, drept căptușeală la paltoane. (< fr. fourrure) Vezi definitia »
ÓCINĂ, ocini, s. f. (Înv. și pop.) Bucată de pământ moștenită; moștenire, proprietate. – Din sl. otĩcina. Vezi definitia »
HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Lătrat, hămăială, hămăit. [Pr.: -mă-i-] – Hămăi + suf. -tură. Vezi definitia »
HOÁȘCĂ, hoaște, s. f. Denumire injurioasă dată unei femei bătrâne și rele; hoanghină. – Din ucr. haška „viperă”. Vezi definitia »
CÓBZĂ, cobze, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător cu chitara, având cutia de rezonanță foarte bombată, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ◊ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobză = a lega (pe cineva) strâns (de mâini și de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza. Vezi definitia »