Definita cuvantului imperativ
IMPERATÍV, -Ă adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ◊ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu imperativ
ASPERSÍV, -Ă adj. referitor la aspersiune. (< engl. aspersiv) Vezi definitia »
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (despre testamente) dictat de testator potrivit formelor legale. (< fr. nuncupatif, lat. nuncupativus) Vezi definitia »
AUDITÍV, -Ă adj. referitor la auz. (< fr. auditif) Vezi definitia »
EVOLUTÍV, -Ă adj. Care evoluează treptat și neîntrerupt. [< fr. évolutif]. Vezi definitia »
CONTINUATÍV, -Ă, continuativi, -e, adj. (Adesea adverbial) (Care se petrece) în mod continuu. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuatif. Vezi definitia »