BUF¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee. Vezi definitia »

BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cântăreți, actori) Care joacă roluri în opere comice, în farse, în comedii de intrigă etc. [< it. buffo, fr. bouffe]. Vezi definitia »

ciuf (ciufi), s. m. – 1. Smoc de păr zbîrlit. – 2. Moț. – 3. (Adj.) Ciufulit, zbîrlit, cu părul încîlcit. – 4. Cucuvea. – 5. Pocitanie, sluțenie, persoană urîtă și caraghioasă. – 6. Afemeiat, petrecăreț, depravat. – 7. Șarlatan, pungaș. – 8. Dans tipic. Var. ciof. Mr. ciuf. Creație expresivă (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), cf. sb. čup (› rom. ciup), it. ciuffo (Battisti, II, 969), alb. čufkë. Numele cucuvelei se explică prin moțul pe care îl au unele specii ale acestei păsări, iar sensul 6 pare a proveni din noțiunea intermediară de „persoană care se culcă tîrziu, noctambul.” Cu accepția de „șarlatan” prezintă aceeași asociere de idei a lat. bufo cu fr. bouffon. Philippide, II, 706, consideră cuvîntul „obscur”. Pușcariu, Dacor., II, 607 (urmat de Gáldi, Dict., 116), pleacă de la mag. csúf; dar același Pușcariu, Dacor., II, 609 (cf. DAR), consideră că ciuf „moț” drept cuvînt diferit, care derivă din v. germ., cf. it. ciuffo. Este vorba fără îndoială de o greșeală, și cuvîntul it. se consideră de obicei cuvînt expresiv (cf. Prati 288), la fel ca cel rom. Cf. Rosetti, II, 114. Este puțin probabilă der. din bg. čuch (Conev 54), și mai puțin cea dintr-o limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 323), și din sl. čubŭ „creastă” (Cihac, II, 57). Der. ciuhă (var. ciofă, ciof), s. f. (bufniță; sperietoare); ciuș, adj. (moțat); ciuș, s. m. (specie de cucuvea, Citus brachyotus); ciufan, s. m. (varietate de varză); ciufuli, vb. (a ciufuli, a zbîrli, a încîlci părul; a se lua la harță, a se lua de păr, a se părui; a face pe cineva ridicol; a-și bate joc de cineva; Trans., a înșela); der. expresivă (Graur, BL, IV, 91), care s-a confundat în Trans. cu mag. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”, de unde ultimele sale sensuri; ciufuleală, s. f. (bătaie, chelfăneală; pedeapsă); ciuhurez, s. m. (specie de cucuvea, Asio otus), rezultat al contaminării între ciuhă și huhurez. Nu este clară relația acestei rădăcini cu ciurlă (var. ciurlos), s. m. (despletit, ciufulit), der. ciurlan, s. m. (tufiș, mărăciniș); și cea pe care o propune Battisti, III, 1819, de la ciuhă, it. giufà, cu arab. ğuhā „nebun,” pare incertă. Vezi definitia »

BURDÚF, burdufuri, s. n. 1. Sac făcut din pielea netăbăcită (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă brânză, făină, apă etc. ◊ Expr. Burduf de carte = foarte învățat. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât să nu se poată mișca. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. 3. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. ◊ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat, de piele sau din pânză (cauciucată), așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Bășică (1) uscată, care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor. 6. (Reg.) Copcă în gheață. [Var.: burdúv, burdúh, burdúș s. n.]. Vezi definitia »

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric ușor. ♦ (Despre actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă³; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe³. – Din fr. bouffe. Vezi definitia »