lîngoáre (lângóri), s. f. – 1. Boală, suferință. – 2. Tifos, febră tifoidă. – Var. lingoare, lungoare. Mr. lîngoare, lungoare, megl. lăngoare. Lat. languōrem (Pușcariu 980; Candrea-Dens., 1001; REW 4891; DAR), păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169). Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 189. Este cuvînt comun (ALR, I, 111); var. se explică prin încrucișare cu lingere sau cu lung. Cf. și lînced. – Der. lînguros, adj. (bolnăvicios, slab), dublet al neol. languros, adj. (galeș), din fr. langoureux. Lînji, vb. (a lîncezi), cuvînt rar, pe care Pușcariu 982 îl crede der. de la un lat. *languῑre, pare să rezulte dintr-o confuzie cu tînji. Lungurică, s. f. (plantă, Galeopsis Tetrahit), stă în loc de *lîngurică (Tiktin). Vezi definitia »

CERMĂLUÍRE, cermăluiri, s. f. v. CERMĂLUI. – [DAR] Vezi definitia »

CUTÁRE¹ pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. – Lat. eccu-talis. Vezi definitia »

DISCUÍRE, discuiri, s. f. Acțiunea de a discui. – V. discui. Vezi definitia »

contratrécere s.f. (înv.) rectificare (a unei greșeli). Vezi definitia »