ȘTÉRGE, șterg, vb. III. 1. Tranz. A freca suprafața unui obiect pentru a face să dispară un lichid sau o substanță străină care îl acoperă. ◊ Expr. (Fam.) A șterge putina sau a o șterge = a pleca repede și pe neobservate. (Refl.; fam.) A se șterge pe (sau la) bot (de ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva), a-și lua gândul (de la ceva). 2. Tranz. A face să nu se mai cunoască, să nu se mai vadă un text scris, un desen, răzând cu o gumă, trăgând linii deasupra etc. ◊ Expr. A șterge cu buretele = a da uitării o greșeală a cuiva, a ierta. ♦ A scoate din evidență; a anula. 3. Refl. A-și pierde strălucirea, relieful, culoarea sub acțiunea unor cauze exterioare. ♦ A-și pierde conturul; a se estompa, a se întuneca. 4. Tranz. și refl. A face să nu mai existe sau a înceta să mai existe, a (se) pierde fără urmă, a face să dispară sau a dispărea din amintire, din minte. ◊ Expr. (Tranz.) A șterge de pe fața pământului = a omorî; a distruge. 5. Refl. și tranz. A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingându-l ușor. ♦ Tranz. (Rar.) A lovi, a izbi. ◊ Expr. (Fam.) A șterge (cuiva) o palmă = a da (cuiva) o palmă. 6. Tranz. Fig. (Fam.) A fura, a șterpeli. [Perf. s. ștersei, part. șters] – Lat. extergere. Vezi definitia »

MENÍNGE s.n. Fiecare dintre cele trei membrane care învelesc creierul și măduva spinării: duramater, piamater și arahnoida. [Pl. invar. / < fr. méninge, cf. gr. meninx – membrană]. Vezi definitia »

soáge (-og, -os), vb. – A modela, a da formă aluatului de pîine. – Var. soga, sogi, (în)so(l)ga. Lat. subigĕre (Pușcariu, ZRPh., XXXIII, 232; Pop, Dacor., VIII, 82-93; REW 8372), cf. sp. sobar. În Trans., participiul nu se întrebuințează. Vezi definitia »

înțelége (-g, -lés), vb. – 1. A-și face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaște, a-și da seama de ceva. – 3. A afla, a ști. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a conviețui în bună invoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în vedere. – Mr. nțăleg, megl. anțileg, istr. anțeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere și comprehendere. – Der. neînțeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înțeles); înțeles, s.n. (sens; semnificație; motiv; rațiune); subînțelege, vb. (a presupune, a a fi înțeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înțelegere, s.f. (acord; învoială, comuniune de idei; rațiune, inteligență, pătrundere, facultatea de a înțelege; cunoaștere, sens, semnificație); neînțelegere, s.f. (dezacord; conflict); înțeleguț, s.n. (înv., cunoaștere, inteligență); înțelegător, adj. (inteligent; care are înțelegere); neînțelegător, adj. (lipsit de înșelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligență, s.f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînțeles, s.n., pe baza fr. sous-entendu. Înțelepciune, s.f., (știință, capacitate de înțelegere, chibzuință, prudență; cunoaștere, știință, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, așezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înțeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînțelept, adj. (imprudent, nebun); înțelepțesc, adj. (înțelept, chibzuit); înțelepțește, adv. (cu înțelepciune); neînțelepțește, adv. (în chip imprudent); înțelepți, vb. (a cuminți, a face chibzuit); înțelepție, s.f. (înțelepciune, judecată, chibzuință); preaînțelept, adj. (înțelept), pe baza sl. premądru; preaînțelepciune, s.f. (înv., înțelepciune), pe baza sl. premadrosti. Vezi definitia »

SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge). Vezi definitia »