tîngă (-gi), s. f. – Supărare, chin. – Megl. tǫngă. Sl. tąga (Tiktin). Înv. și Mold. – Der. tîng, adj. (mîhnit, necăjit), Mold., rar.; tîngui, vb. (a se lamenta; a plînge, a deplînge), din sl. tągovati (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 411); tînguială, s. f. (jelanie, plîngere); tînguios (var. tînguielnic), adj. (trist, mîhnit, necăjit); tînguitor, adj. (trist). Vezi definitia »

șuétă (-te), s. f. – Problemă, temă de conversație într-un cerc, într-un grup. Fr. chouette. Vezi definitia »

GERMANÍSTICĂ s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul (comparativ al) limbilor și literaturilor germanice. – Din germ. Germanistik. Vezi definitia »

CONTRAPROPAGÁNDĂ s. f. propagandă care tinde să anuleze efectele unei alte propagande. (< fr. contre-propagande) Vezi definitia »

MÍNĂ² s. f. expresie a feței; fizionomie. (< fr. mine) Vezi definitia »