BEI (‹ tc.) s. m. 1. Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. A circulat și sub formele de beg și bek. 2. (În ev. med. în Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor. 3. (În sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari. 4. (Între 1705 și 1957, în Tunisia) Titlu purtat de conducătorul ereditar. Vezi definitia »

costréi s.m. (reg.) 1. plantă tăioasă de lac, cu foaia lată; inspică, huler, sad. 2. mare plantă ierboasă cu flori purpurii; bălur, belengher. 3. iarbă-bărboasă. 4. mohor. 5. odos. 6. mei-păsăresc. 7. țăpoșică. 8. coada-vulpii. Vezi definitia »

șuveí³, vb. IV (reg.) a sta cu capul înclinat într-o parte. Vezi definitia »

BOGORÓDNIȚEI s. f. g.-d.art. v. BOGORÓDNIȚA. – [Sinonime] Vezi definitia »

PUTINÉI, putineie, s. n. Putină mică, înaltă și strâmtă, în care se bate smântâna ca sa se aleagă untul. – Putină + suf. -ei. Vezi definitia »