șugubí, șugubéz, vb. IV (reg.) a păgubi (pe cineva) prin înșelăciune. Vezi definitia »

bi- Prefix de origine neol., care indică în principiu reduplicarea ideii exprimate în continuare. În practică, însoțește adesea cuvinte care, ele singure, nu sunt folosite în rom.: bicolor, bilinguu, biman, bimestru, etc. față de formațiile pe baza cuvintelor care au și uz independent: bilateral, bimensual, bioxid, etc. Lat. bis mai ales prin intermediul fr. bi-. Vezi definitia »

PROHIBÍ, prohibesc, vb. IV. Tranz. A opri, a interzice (producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri) printr-o lege sau printr-o măsură de ordin administrativ. – Din fr. prohiber, lat. probibere. Vezi definitia »

CODĂLBÍ, codălbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.; în expr.) A o codălbi = a nu izbuti, a nu reuși; a o păți. – Din codalb. Vezi definitia »

grăbí (grăbésc, grăbít), vb. – 1. A face pe cineva să acționeze mai repede, a zori. – 2. (Refl.) A acționa mai repede, a se zori, a da zor. – 3. A forța, a face ceva în mod pripit. Sl. grabiti „a răpi” (Miklosich, Lexicon, 140; Cihac, II, 126; DAR). Sensul din rom. lipsește la toți der. din sl.; pare normal din punct de vedere semantic (cf. lat. rapidus de la rapere), însă este ciudată modificarea, specifică numai rom. Cf. grabă, greblă. Der. grabă, s. f. (iuțeală, zor); degrabă, adv. (rapid; mai degrabă, mai curînd); grăbită, s. f. (Trans., specie de pîine mare); grăbiță, s. f. (aluat de pîine cu care se încearcă cuptorul); grăbitor, s. m. (struguri timpurii); grabnic, adj. (care se grăbește; precipitat; timpuriu; prematur; neprevăzut); negrabnic, adj. (înv., calm); grăbnicie, s. f. (zor). Vezi definitia »