IEZUÍT, -Ă, iezuiți, -te, s. m. (și adj.) Membru al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale. ♦ Epitet dat unui om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. ◊ (Adjectival) Atitudine iezuită. – Din fr. jésuite, germ. Jezuit. Vezi definitia »

HONUÍT s. n. Acțiunea de a honui și rezultatul ei; honuire. – V. honui. Vezi definitia »

SPERMATOCÍT s. n. celulă vegetativă masculă din diviziunea mitotică a unei spermatogonii. (< fr. spermatocyte) Vezi definitia »

TRĂÍT s. n. (Rar) Faptul de a trăi. – V. trăi. Vezi definitia »

EREMÍT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermít s. m.] – Din fr. érémite. Vezi definitia »