OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție binevoitoare în scopul unei concilieri; servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă bisericească, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office. Vezi definitia »

LICOPÓDIU s. n. plantă criptogamă care, prin forma sa, se aseamănă cu un picior de lup. ◊ pulbere galbenă din sporii acestei plante, folosită în farmacie, pirotehnie etc. (< fr. lycopode) Vezi definitia »

CALATÍDIU, calatidii, s. n. (Bot.) Inflorescență cu axul lățit, pe care sunt fixate florile sesile. [Pr.: -di-u] – Probabil din lat. Vezi definitia »

CALIFÓRNIU s.n. Element transuranic artificial, metalic și radioactiv, din grupa actinidelor. [Pron. -niu. / < fr. californium, cf. California, unde a fost descoperit în 1950]. Vezi definitia »

ÍNDIU s.n. Metal alb-argintiu, maleabil, care se găsește în blendă. [Pron. -diu, var. indium s.n. / < fr. indium]. Vezi definitia »