Definita cuvantului nisipariță
nisipáriță, nisipárițe, s.f. (înv. și reg.) 1. vas mic cu nisip; nisiparniță. 2. jgheab cu nisip pe care scriau altădată copii. 3. specie de pește, mic și vioi; nisipar, zvârlugă. 4. plantă erbacee cu flori albe; studeniță.
Sursa: DAR
Sursa: DAR
Cuvinte ce rimeaza cu nisipariță
APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. Maximă, sentință. – Fr. apophtegme (< gr.). Vezi definitia »
fálcă (fắlci), s. f. – 1. Mandibulă. – 2. Obraz, față. – 3. Menghină. – 4. Braț al loitrei căruței. – 5. Talpă la sanie. – Mr., megl. falcă. Lat. falx, falcem „seceră”. Rezultatul normal, falce (cf. it. falce, prov. faus, fr. faux, cat. falx, fals, sp. falce, hoz, port. fouce) s-a păstrat numai cu sensul lat. med. falcata (Mold., suprafață egală cu 14323 m2); este însă evident că trebuie să fi circulat și în trecut, cu sensul de „seceră”. Schimbarea semantică de la „seceră” la „falcă” se explică prin forma caracteristică a mandibulei (cf. sard. cavanu „mandibulă”, cavana „seceră”); dar această schimbare apare numai în rom. și în alb. fëljkinë ‹ *falcinea. Diferențierea fonetică între falce și falcă se explică în general plecîndu-se de la un lat. *falca pentru ultima formă (Pușcariu 575; Candrea-Dens., 542; Densusianu, GS, II, 315; REW 3175; DAR), cf. și rezultatul prov. falco „bucă”; este însă posibil și să fie vorba de un sing. reconstituit pe baza pl. fălci ‹ falce. Der. lui falce din mag. falka „bucată” (Dumke, Jb., XIX, 76) nu este posibilă, cf. Drăganu, Dacor., VII, 214. Der. fălcar, s. m. (la ham, căpețea); fălcăriță, s. f. (tetanos), numit datorită contragerii musculare care îl împiedică pe bolnav să închidă gura; fălcată, s. f. (plantă, Dorycnium herbaceum); fălcău, s. m. (lăudăros), încrucișare a lui falcă cu fulău ‹ *fălău; fălcea, s. f. (talpă de sanie; stinghii de lemn ce leagă scîndurele care formează fundul carului; la războiul de țesut, cele două brațe ale vatalelor; la car, piesă a piscului; la meliță, cele două scîndurele în care intră melița; braț lateral la afetul tunului); fălcer, s. m. (Mold., cositor care lucrează în acord), de la falce; fălcos, adj. (cu fălci mari; mîncău); fălcuță, s. f. (stinghie de pe fundul carului). – Din rom. provin rut. falĭča „măsură de suprafață” și falĭčarĭ „muncitor” (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 404). Vezi definitia »
FECIORÍCĂ, feciorele, s. f. Mică plantă erbacee târâtoare, cu flori galbene-verzui (Herniaria glabra). – Fecioară + suf. -ică. Vezi definitia »
CRÍPTĂ s.f. 1. Construcție subterană în templele antice, unde se păstrau obiectele de cult, tezaurul etc. ♦ Cavou subteran, locaș de înmormântare construit sub o biserică, sub un monument; capelă funerară subterană. 2. Formație anatomică asemănătoare unui sac mic deschis la gură; cavitate glandulară. [< it. cripta, fr. crypte, cf. gr. kryptos – ascuns]. Vezi definitia »
DÂMBOVIȚEÁNCĂ, dâmbovițence, s. f. Femeie născută și crescută în județul Dâmbovița. ♦ Locuitoare din județul Dâmbovița. – Dâmbovițean + suf. -că. Vezi definitia »