încépe (încép, începút), vb. – 1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. – 2. A întreprinde, a se apuca de. – 3. (Înv.) A concepe. – Mr. nțep. Lat. incĭpĕre (Pușcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între lat. incipĕre cu concipĕre; Tiktin se gîndește că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. început, s. n. (punct de plecare, moment inițial); începută, s. f. (înv., început; înv., concepție); începătură, s. f. (înv., început, origine); ceptură, s. f. (izvor al unui rîu), cf. Iordan, BL, VI, 33; începenie (var. începătorie, începătoare, cepelniță, cepătoare), s. f. (început); începător, adj. (care începe); neînceput, adj. (neatins). Vezi definitia »

pépe, pépi, s.f. (reg.) 1. insectă, gâză; gândac (licurici, molie, ploșniță etc.). 2. băligar. 3. (art.) ființă urâtă imaginară cu care sunt speriați copiii; cauă, urâciune, balaur, diavol. 4. specie de ciupercă parazită care produce mana viței de vie. Vezi definitia »

a avea talie de viespe expr. (d. femei) a fi subțire în talie Vezi definitia »

PRÍNCIPE s.m. (Ist.) 1. Titlu dat împăratului în Imperiul roman. 2. (la pl.; acc. príncipi) Nume dat soldaților veterani care formau o a doua linie în formația de luptă a unei legiuni romane. 3. Persoană care face parte dintr-o familie domnitoare sau care deține suveranitatea unui stat (mic); prinț. [< lat. princeps, cf. it. principe]. Vezi definitia »

CALIOPE (KALLIOPE) (în mitologia greacă), muza poeziei epice și a elocinței, mama lui Orfeu și a sirenelor. Este reprezentată ținînd în mîini o tăbliță și o unealtă de scris. După tradiție, era considerată și muza filozofiei. Vezi definitia »