șándră, șándre, s.f. (reg.) construcție primitivă de scânduri. Vezi definitia »

PÁNTĂ s. f. 1. înclinare, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. ♦ ă unei drepte = tangentă trigonometrică a unghiului făcut de o dreaptă cu axa absciselor. (< fr. pente) Vezi definitia »

pláșcă (plắști), s. f. – 1. Mantie, veșmînt lung. – 2. (Trans., Olt.) Plasă, fileu de pescuit. – 3. Plantă (Alchemilla vulgaris). – Var. înv. pleașcă. Sl. plaštĭ „mantie” (Cihac, II, 261; Conev 83), cf. sb., cr. plašt, slov. plašč, pol. plaszcz, rus. plaštĭ. Sensul 2 arată că în rom. s-a simțit ca un diminutiv al lui plasă. – Der. plășcar, s. m. (Olt., pescar); împlășca, vb. (a pune o haină pe umeri, a purta). Vezi definitia »

CIACÓNĂ s.f. (Rar) Dans vechi, cu o mișcare lentă. ♦ Piesă muzicală instrumentală, în formă de variațiuni polifonice, care se sprijină mai ales pe bas. [Pron. cia-. / < it. ciaccona, cf. sp. chacona]. Vezi definitia »

NÍXĂ s. f. (mit.; la vechii germani) nimfă a apelor; ondină. (< fr. nixe) Vezi definitia »