EXISTÉNȚĂ, existențe, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofică care se referă la natură, materie, la tot ceea ce există independent de conștiință, de gândire. ♦ Viață considerată în durata și conținutul ei. ♦ Durată (a unei situații, a unei instituții). 2. Condițiile, mijloacele materiale necesare vieții. ♦ Viață; mod de viață, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia. Vezi definitia »

potécă (potéci), s. f. – Cărare, drum îngust. – Var. Mold. potică, Banat poteacă. Bg. pătek (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 281; Pascu, Arch. Rom., IX, 303), din sl. tešti „a alerga”, cf. slov. potek „curs, mișcare”. – Der. potecuță, s. f. (diminutiv al lui potecă); potecaș, s. m. (grănicer, corp organizat în Munt. în 1834). Vezi definitia »

șezătúră, șezătúri, s.f. (înv.) 1. ședere; oprire. 2. domiciliu, reședință. 3. platou (pe un munte). Vezi definitia »

RADIOVALÍZĂ s.f. Aparat de radio portativ de forma și mărimea unei valize. [Cf. germ. Radiovalise – nume comercial]. Vezi definitia »

SINIGRÍNĂ s.f. Substanță chimică aflată în semințele de muștar negru, în hrean și în ridichi, care constituie principiul activ al făinii de muștar. [< fr. sinigrine]. Vezi definitia »