alác, s. m. – Specie de grîu foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În general se admite că etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Și mai îndoielnică este legătura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează alb. lakër „verdeață”, din gr. λάϰανον. Vezi definitia »

RUSNÁC, rusnáci, s. m. (Var.) Rusneac. (cf. rusneac) Vezi definitia »

IAC s. m. mamifer erbivor rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu păr lung, domesticit, animal de povară. (< fr. yack) Vezi definitia »

coidác, coidáce, s.n. (reg.) băț scurt de care e legată undița sau care fixează vârșa; potigaci, pelie. Vezi definitia »

AMINOLÁC s. n. rășină sintetică pe bază de formol și uree, folosit la fabricarea lacurilor. (n. com.) Vezi definitia »