Definita cuvantului bedă
bédă (béde), s. f. – Necaz, supărare, grijă. Sl. bĕda, cf. bg. bĕdá, sb. bijeda, rut. bidá. Puțin obișnuit, se folosește în Trans., cu der. bedarnic, adj. (neomenos); bedarniță, s. f. (călău, zbir); bidi, vb. (a se chinui, a pătimi). Cf. obidă.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bedă
povólnică, povólnice, s.f. (reg.) lotcă simplă cu care se transportă peștele prins cu năvodul. Vezi definitia »
CANȚÓNĂ s.f. 1. Poezie lirică medievală, divizată în mai multe strofe, care, la primii poeți (Dante, Petrarca), păstrează aceeași ordine a rimelor și a versurilor ca în prima strofă. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, apropiat de cântecul popular. [< it. canzone]. Vezi definitia »
PSEUDOALÉLĂ, pseudoalele, s. f. (Biol.) Genă care se comportă asemenea alelelor, dar se manifestă ca o singură unitate funcțională. [Pr.: pse-u-do-a-] – Din engl. pseudoallele. Vezi definitia »
RAȘCHÉTĂ s. f. 1. obiect în formă de daltă încovoiată cu care se răzuiește parchetul sau vopseaua de pe piesele metalice ce urmează să fie revopsite, ori se curăță bordajul navelor. 2. unealtă în formă de perie, la rașchetarea tencuielilor. (< fr. raschietto) Vezi definitia »
a da în nepoțeală expr. (intl.) a face pe prostul; a simula lipsa de fermitate. Vezi definitia »