sforgăci s.n. (reg.) despicătură în partea de jos a bățului cu care se amestecă zerul. Vezi definitia »

DECI¹- Element de compunere savantă care intră în denumirea submultiplilor unităților de măsură pentru a exprima a zecea parte din întreg. – Din fr. déci-. Vezi definitia »

pușcóci, pușcoáce și pușcóciuri, s.n. (reg.) 1. (fam.) jucărie care imită pușca, făcută de copii din țeavă de soc; pușcală, plișcoci, pocnitoare, pușcaviță, pușcăleață, pușcăriță, pușchia, pușcoi, pușculie, pușcuroi, pușcuță. 2. irigator, clistir. 3. arc. 4. (s.m. și f.; pop.) ființă mică nedezvoltată, pitică. 5. (s.m.; în forma: pitcoci) pitulice. Vezi definitia »

bocí (bocésc, bocít), vb. – 1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. *vōceāre, de unde it. bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Der. boceală, s. f. (plînset, lamentație); bocet, s. n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. *vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care bocește); bocitoare, s. f. (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine sb. bočitise „a certa” (Cihac, I, 26). Vezi definitia »

râmbocí, pers. 3 sg. râmbocéște, vb. IV (reg.) a i se năzări, a avea chef. Vezi definitia »