NORÓI¹, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj. Vezi definitia »

bârzói adv. (reg.) zbârlit, vâlvoi, ridicat în sus (părul, coada). Vezi definitia »

a face sfoi expr. (cart.) a trișa la pocher, păstrând permanent cărțile de deasupra, prin servirea celor imediat următoare. Vezi definitia »

mușcói (-i), s. m. – Catîr. – Var. mîșcoi. – Mr. mușcă, s. f., megl. moașcă, s. f. Sl. miškŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 389; Cihac, II, 206), cf. bg. măška, alb. mušk (Philippide, II, 725; Rosetti, II, 119). Der. din lat. muscŭlus (Lambrior, Carte de cetire, Iași, 1882, p. LVIII; Skok, cf. Dacor., VII, 362), nu pare posibilă. Sec. XVI, înv. – Der. mușcoaie (var. mîșcoaie), s. f. (catîrcă). Vezi definitia »

șibói, șiboáie și șibóiuri, s.n. (reg.) 1. micșunea; micsandră; toporaș. 2. ciorchine (de flori). Vezi definitia »