Definita cuvantului bici
bíci (bíce), s. n. – 1. Obiect din împletitură de curele cu care se lovesc sau îndeamnă animalele să meargă. – 2. Lovitură dată cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. și băț. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuială, s. f. (bătaie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuiește); biciușcă, s. f. (bici). Din rom. provine săs. bitsch. Ngr. βίτσα și alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bici
CERCI s. m. pl. formații filamentoase terminale, în perechi, ale unor specii de insecte, având rol senzorial. (< fr. cerques, cf. gr. kerkos, coadă) Vezi definitia »
PUNGÓCI, pungoace, s. n. (Pop.) Pungoi. – Pungă + suf. -oci. Vezi definitia »
NIMICNICÍ, nimicnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A nimici, ◊ Fig. A înlătura, a spulbera. – Nimic + suf. -nici. Vezi definitia »
zbârci! interj. folosită pentru intimidarea adversarului în timpul unui joc. Vezi definitia »
ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic. Vezi definitia »