huí², huiésc, vb. IV (reg.) a ocărî, a certa, a cicăli; a huidui. Vezi definitia »

perdăfuí, perdăfuiésc, vb. IV (înv.) 1. a (se) rade cu perdaf. 2. a lustrui; a stropi pantofii cu un lichid. 3. (fig.; fam.) a mustra, a ocărî foarte tare. Vezi definitia »

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. Vezi definitia »

săstuí, săstuiésc, vb. IV (reg.) a cere să se facă liniște spunând „sst!”; a țistui. Vezi definitia »

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui. Vezi definitia »