păiușán, păiușáni, s.m. (reg.) plantă erbacee din familia gramineelor asemănătoare cu ovăzul, cultivată pentru nutreț; obsigă. Vezi definitia »

SĂLĂJEÁN, -Ă, sălăjeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în judejul Sălaj. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din județul Sălaj. – Sălaj (n. pr.) + suf. -ean. Vezi definitia »

KUNGURIÁN, -Ă adj., s. n. (din) etajul permianului mijlociu de facies marin, pe platforma rusă, corespunzător saxonianului din vestul Europei. (< Kungur /Rusia/ + -ian) Vezi definitia »

RYOKÁN s. n. han tradițional japonez. (< engl. ryokan) Vezi definitia »

MERIDIÁN, meridiane, s. n., adj. 1. S. n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezultă din intersecția suprafeței Pământului cu serniplanul sprijinit pe axa geografică, constituind liniile de reper pentru măsurarea longitudinii geografice. ◊ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) și în raport cu care se calculează, în baza unei convenții internaționale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obținută prin intersecția suprafeței Pământului cu planul vertical indicat de direcția acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei cerești, care trece prin zenitul locului și prin polii cerești. Meridianul locului = linia de intersecție a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S. n. (Mat.) Curbă a unei suprafețe de rotație cu un plan care trece prin axa ei de rotație. 3. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien. Vezi definitia »