timburí, timburésc, vb. IV (reg.) 1. a-și aranja hainele pe sine. 2. a se înălța, a se întinde. 3. a se boți. 4. a se murdări. Vezi definitia »

Firmituri Vezi definitia »

URMĂRÍ, urmăresc, vb. IV. Tranz. 1. A merge, a se deplasa, a fugi după cineva, pe urmele cuiva (pentru a supraveghea, pentru a ajunge, a prinde). ♦ A ține pe cineva sub observație; a supraveghea. ♦ A face demersuri judiciare împotriva cuiva. 2. A se conduce după un anumit principiu, după o anumită concepție călăuzitoare. 3. A însoți pe cineva sau ceva cu privirile, cu gândul. ♦ A privi ceva în mișcare, în desfășurare. 4. Fig. A obseda, a chinui, a tortura. 5. A studia o problemă, o temă, activitatea cuiva etc. cu un anumit scop (practic). ♦ A asculta cu atenție o expunere orală, executarea unei compoziții muzicale etc. 6. A avea drept scop, a tinde la... – Urmă + suf. -ări. Vezi definitia »

a o nimeri (ca Ieremia) cu oiștea-n gard expr. a face o gafă. Vezi definitia »

púruri, adv. – Totdeauna, veșnic. – Var. d(e-a) puure(a). Origine necunoscută. Lat. porro „înainte”, cu elementul -re obscur, care apare și în aiure(a) sau altminteri (Cipariu, Gram., 127; Meyer 346; Tiktin; Candrea), este dificil fonetic. S-a presupus și originea sl. (Cihac, II, 300); și lat. perpĕtuālis (Koerting 7070), care nu este posibil (Densusianu, Rom., XXXIII, 284); și lat. per hora, prin intermediul alb. përherë (Skok, Arch. Rom., VIII, 157; Capidan, RF, II, 282), care pare insuficient; și lat. *pororsus, în loc de prorsūs (Scriban); și lat. pūrus (Pușcariu 1411, REW 6864). Vezi definitia »