PLATFÓRMĂ, platforme, s. f. I. 1. Suprafața orizontală plană a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarcă mărfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fără pereți și fără acoperiș, utilizat pentru transporturi. ♦ Platformă de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decolează vertical; rampă de lansare. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul ușilor, pe unde urcă sau coboară călătorii. 2. Element plan al unei construcții. ♦ Palier al unei scări. 3. Construcție sau suprafață de teren plană amenajată pentru efectuarea unor lucrări cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor mașini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înălțimi. 5. (Sport) Instalație orizontală rigidă, de 2-6 m lungime, acoperită cu un strat antiderapant, de pe care se execută sărituri în apă. 6. (Geol.) Unitate structurală veche a scoarței pământului cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. II. 1. Program de activitate sau de revendicări politice al unui partid, al unei grupări sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discuții. – Din fr. plate-forme. Vezi definitia »

CASA ALBĂ, reședința președinților S.U.A., situată în Washington. Construită în 1814-1817 după planurile arhitectului James Hoban. Vezi definitia »

LEGÚMĂ, legume, s. f. Nume dat unor vegetale (fasole, cartofi, ceapă etc.) cultivate pentru hrana omului; zarzavat. ♦ (Rar) Mâncare, hrană. [Pl. și: legumuri] – Lat. legumen. Vezi definitia »

ECLÍPSĂ s. f. 1. dispariție parțială sau totală a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru între acesta și observator, sau a intrării lui în conul de umbră a altui corp ceresc. 2. (mar.) intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase. ◊ instalație de semnalizare prin becuri electrice așezate pe catargul navelor. 3. (fig.) dispariție sau trecere în umbră temporară a unei persoane, a unui lucru. ◊ întunecare, pierdere temporară a cunoștinței. (< fr. éclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis) Vezi definitia »

DRĂCOÁICĂ, drăcoaice, s. f. 1. Ființă imaginară de sex feminin, considerată (ca și dracul) drept întruchipare a spiritului rău. 2. Fig. Femeie sau fată rea, plină de păcate, crudă; (în special) fată sau femeie tânără, vioaie, isteață, ispititoare, care se ține de pozne; diavoliță. – Drac + suf. -oaică. Vezi definitia »