Definita cuvantului bîntui
bîntuí (-uiésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supăra, a ofensa. – 2. A călca în picioare. – 3. A face stricăciuni. Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există și în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede că rut. provine din rom. – Der. bînșag, s. n. (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială, s. f. (supărare; stricăciune); bîntuitor, adj. (devastator).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bîntui
jetuí, jetuiésc, vb. IV refl. (reg.) a se îndopa de mâncare, a se îmbuiba. Vezi definitia »
răbuí (-uiésc, răbuít), vb. – (Mold.) A gresa, a unge, a da cu ceară. Probabil din germ. reiben „a freca” (Candrea). – Der. răbuială, s. f. (grăsime, ceară). Vezi definitia »
VĂTUÍ1, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui. Vezi definitia »
PISTRÚI, -ÚIE, pistrui, -uie, s. m., adj. 1. S. m. Pată mică, brună sau gălbuie, care se formează pe pielea unor oameni (mai ales sub acțiunea soarelui). 2. Adj. (Rar) Pistruiat. – Pistru (reg. „pătat” < sl.) + suf. -ui. Vezi definitia »
știpuí, știpuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a tigheli, a tivi. 2. (despre obiecte de încălțăminte; în forma: ștepui) a trage la mașină. Vezi definitia »