Definita cuvantului bir
bir (bíruri), s. n. – 1. Tribut. – 2. Impozit, dare. Tc. birr „dar” (Moldovan 423); cf. bg., sb., cr., slov. bir „impozit”, mag. bér „salariu, leafă”. În general, se admite etimonul mag. (Cihac, II, 482; DAR; Gáldi, Dict., 85); însă în mag. este împrumut și sensul nu coincide. După Miklosich (Slaw. Elem., 14; Fremdw., 78; Lexicon, 22) cuvîntul rom. provine din sl. birŭ; dar Berneker 57 recunoaște că sl. nu provine din mag. și, prin urmare, nu poate proveni decît din tc. sau din rom. Confuzia între „dar” și „impozit” este foarte curentă în uzul tc., cf. adet. Der. birar, s. m. (strîngător de biruri); birărie, s. f. (înv., impozit pe comerț); birnic, s. m. (care plătește bir, contribuabil). Cf. birșag.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bir
ZBIR, zbiri, s. m. Om aspru, crud, brutal. ♦ (Rar) Agent fiscal; zapciu. – Din fr. sbire, it. sbirro. Vezi definitia »
DUUMVÍR s.m. (Ist.) Magistrat roman care exercita o funcție importantă împreună cu un alt magistrat. [Pron. du-um-. / < lat. duumvir]. Vezi definitia »
DEXTROGÍR, -Ă adj., s. n. (substanță) care rotește spre dreapta planul luminii polarizate. (< fr. dextrogyre) Vezi definitia »
SAFÍR, safire, s. n. 1. Varietate de corindon de culoare albastră, transparentă, folosită ca piatră prețioasă. 2. Varietate de blană de nurcă de culoare albăstrie. – Din fr. saphir, lat. sapphirus. Vezi definitia »
BAIBAFÍR, baibafire, s. n. (Reg.) (Fir de) aur. [Var.: bașbafir s. n.] – Din tc. baibafir. Vezi definitia »