mîș- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mișuneală sau cea de pîlpîială. Creație expresivă, paralelă cu fîș, hîș. – Der. mîșăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîșcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mișui, vb. (a furnica, a pui); mișuna (var. mișina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „șoarece”; și Pușcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mișuială, s. f. (furnicare); mișină (var. mișună, Mold. de sud mișnă), s. f. (abundență; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Pușcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem și Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mișun (var. mișunel), s. m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mișeniță, s. f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. mușuroi. Vezi definitia »

săcuiáș, săcuiáșe, s.n. (reg.) săculeț pentru caș. Vezi definitia »

pitulúș¹ adv., s.m. și n. (pop.) 1. (adv.) pe furiș, pe ascuns, pe neobservate, pituliș, pitulit. 2. (s.m.) persoană care, în cursul jocului de-a pitulatul, trebuie să-i caute pe ceilalți. 3. (s.n.) ascunzătoare. 4. (s.n.; în expr.) de-a v-ați ascunselea; de-a baba oarba. Vezi definitia »

DĂLNĂÚȘ, dălnăușe, s. n. Leagăn facut dintr-o frânghie legată cu ambele capete de o creangă, bârnă, bară etc. în cărei buclă se așază o scândură sau o pernă și care se balansează. – A se dălnăi. Vezi definitia »

surcăláș, surcăláșe, s.n. (reg.) fusul mic al țevii de la o suveică mică; huludeț mic. Vezi definitia »